Proaspăt apărută în familia DJI, Mavic Air 2 este sora mai mare a micuței drone Mavic Mini. Amândouă se bucură de tehnologii inovative, iar DJI s-a străduit să le facă cele mai bune drone din segmentul lor. Totuși, chiar dacă împărtășesc multe lucruri, există diferențe notabile între ele.
Dacă este să vorbim despre asemănări, Air 2 și Mini sunt cele mai mici și mai ușoare dintre dronele DJI. Având 570 de grame, respectiv 249 de grame, cele două cântăresc cel mai puțin din seria Mavic.
În același timp, amândouă au o autonomie de peste 30 de minute. Doar cele două atribute înseamnă că dronele amintite îți pot fi un companion de încredere în aventurile tale, indiferent dacă este vorba de drumeții, vacanțe sau vloguri, fiind amândouă foarte ușoare și portabile.
Air 2 și Mini sunt controlate cu aceeași aplicație - DJI Fly. Asta înseamnă că dacă ai zburat deja cu una din cele două și vrei să o încerci și pe cealaltă, aplicația de pilotare îți va fi deja familiară.
Dacă este să notăm diferențele, acestea sunt destul de importante. În primul rând, Air 2 are un senzor ceva mai mare, care îi permite să înregistreze clipuri la rezoluții foarte mari: 4K la 60 FPS, dar și să capteze imagini la 48 de megapixeli. Mini reușeste doar 2K la 30 FPS, iar fotografiile au doar 12 megapixeli. Așadar, dacă te pasionează peisajele sau dacă îți place să filmezi din mișcare, Mavic Air 2 ar fi mai potrivită pentru tine.
Air 2 mai are un avantaj imens prin senzorii frontali, dorsali și cei poziționați dedesubtul dronei. Astfel, drona poate ocoli obstacolele din calea ei, lucru foarte util mai ales dacă vrei să te urmărească și să te înregistreze când te dai cu bicicleta sau când practici sporturi acvatice (surf, wakeboard etc.).
Pe lângă performanțele camerei și ale sistemului avansat de urmărire, Air 2 are integrat sistemul de transmisie OcuSync 2.0 ceea ce înseamnă o mai bună conexiune între dronă și telecomandă, un bitrate mai mare de date transmis pilotului, dar mai ales o distanță maximă de zbor de 6 Km. Mavic Mini poate zbura la maxim 2Km față de pilot în condiții ideale.
Nu în ultimul rând, la doar 249 de grame, Mavic Mini nu necesită înregistrare la AACR conform legislației în vigoare.
Cameră
AIR 2
Mini
Senzor
1/2 inch
1/2.3 inch
Rezoluție foto
12 MP / 48 MP
12 MP
Rezoluție video
4K Ultra HD: 3840×2160 60 fps
2,7K: 2688×1512 60 fps
FHD: 1920×1080 60/120/240 fps2.7 K: 2720×1530 5/30 p
FHD: 1920×1080 60 p
Diafragmă maximă
F2.8
F2.8
Unghi de înregistrare
84 grade
85 grade
Echivalent 35mm
24mm
24 mm
ISO
Video 100-6400
Photo (12 MP)
100-3200 (Auto)
100-6400 (Manual)
Photo (48 MP)
100-1600 (Auto)
100-3200 (Manual)Video:
100-3200 (Auto)
Photo:
100-1600 (Auto)
100-3200 (Manual)
Profil de culoare
D-Cinelike, Normal
Normal
Formate video
MP4/MOV (H.264/MPEG-4 AVC, H.265/HEVC)
MP4 (H.264/MPEG-4 AVC)
Bitrate maxim
120 Mbps
40 Mpbs
Card
microSD până la 256 GB
microSD până la 256 GB
Zoom
Nu
Nu
Senzori
Senzori frontali
Precizia distanței de măsurare: 0,35-22m
Distanță de măsurare: 0,35-44m
Viteza de detecție: 12m/s
Unghi: 71° (orizontal), 56° (vertical)-
Senzori anteriori
Precizia distanței de măsurare: 0,37-23,6m
Distanță de măsurare: 0,37-47,2m
Viteza de detecție: 12m/s
Unghi: 44° (orizontal), 57° (vertical)-
Senzori sub dronă
Senzori DualVision + senzori Time of Flight (ToF)
Distanță măsurare ToF: 0,1-8m
Distanță planare punct fix (vision): 0,5-60m
Distanță măsurare: 0,5-10m
Lumină auxiliară
LED
-
Dronă
Greutate
570g
249g
Dimensiuni
Pliată: 180×97×84 mm
Extinsă: 183×253×77 mmPliată 140×82×57 mm
Extinsă: 160×202×55 mm
Viteză maximă de urcare
4 m/s (S Mode)
4 m/s (N Mode)4 m/s (S - mode)
2 m/s (P - mode)
1.5 m/s (C - Mode)
Viteză maximă de coborâre
3 m/s (S Mode)
3 m/s (N Mode)
5 m/s (S Mode coborâre abruptă)
3 m/s (toate modurile la peste 4500 m)3 m/s (S - mode)
1.8 m/s (P - mode)
1 m/s (C mode)
Distanța maximă de zbor
6 Km
2 km
Altitudinea maximă
5000 m
3000 m
Timp maxim de zbor (condiții ideale)
34 minute
30 minute
Timp maxim planare punct fix
33 minute
28 minute
Distanță totală de zbor
18,5 Km
Rezistență maximă la vânt
8.5-10.5 m/s
8/s
Viteză maximă orizontală
19 m/s (S Mode)
12 m/s (N Mode)
5 m/s (T Mode)13 m/s (S Mode)
8 m/s (P Mode)
Temperatură de operare
-10° la 40°C
0° la 40°C
Unghi Maxim de înclinare
35° (S Mode)
20° (N Mode)
35° (N Mode cu vânt puternic)
Sistem GPS
GPS+GLONASS
GPS+GLONASS
Memorie internă
8 GB
-
Transmisie Video
Sistem transmisie video
OcuSync 2.0
Frecvențe 2.4 GHz/5.8 GHzEnhanced Wi-Fi
Distanța maximă de transmisie
6 Km
2 Km
Calitate LiveView
720p@30fps/1080@p30fps
720p@30fps
Latență (în funcție de mediul înconjurător)
120-130 ms
170-240 ms
Encodare transmisie video
H.265
H.264
Bitrate maxim Live View
40 Mbps
2 Mbps
Telecomandă
Sistem de transmisie
OcuSync 2.0
Enhanced Wi-Fi
Conectori suportați
Lightning, USB-C, MicroUSB
Lightning, USB-C, MicroUSB
Dimensiuni smartphone
maxim 180×86×10 mm
160x8.5mm
Temperatură operare
-10° la 40°C
0° la 40°C
Voltaj operare
1200 mA@3.7V (Android)
700 mA@ 3.7 V (iOS)1200 mA 3.6 V (Android)
450 mA 3.6 V (iOS)
Baterie
Capacitate
3500 mAh
2600 mAh
Tip baterie
LiPo 3S
LiPo 3S
Greutate
198 g
100 g
Temperatură încărcare
5° la 40°C
5° la 40°C
Încărcător intrare
100-240 V, 50/60 Hz, 1.3 A
100-240 V, 50/60 Hz, 0.5A
Încărcător ieșire
Charging Port: 13.2 V⎓2.82 A
USB Port: 5 V⎓2 A12V 1.5 A / 9V 2A / 5V 3A
,
Lasa un comentariu